Navigate / search

Locuri pe care trebuie să le vizitezi – Kew Gardens

Sera Palmierilor
Sera Palmierilor

Când am venit la Londra nici nu am vrut să aud de Grădina Botanică. Ce-mi trebuie mie Grădină Botanică dacă pot să merg în Hyde Park sau în Regent’s Park. Nu e același lucru?Mă gândeam că și colo și colo sunt copaci și grădini cu flori. Plus că parcurile sunt mai centrale și dacă vrei să mergi apoi undeva să mănânci sau să vizitezi un muzeu, nu ai foarte mult de mers. Gândire păguboasă.

Când am intrat prima oară la Kew Gardens mi-am dat seama cât de amarnic m-am înșelat. S-a nimerit ca vizita să aibă loc primăvara și m-am trezit dintr-odată înconjurat de ”lanuri” de narcise, de ”covoare” de brândușe și de magnolii coșcovite sub ”povara” florilor. Am știut pe loc că e dragoste la prima vedere.

Apoi, am început să explorez. Sunt 120 de hectare de grădini care cuprind zeci de mii de specii de plante și nici astăzi după, cred, peste 50 de vizite, nu pot spune că știu toate locurile din Kew.

Dar le cunosc foarte bine pe cele ce-mi sunt dragi. În mijlocul parcului, e o poienița străjuită de copaci. E într-o ușoară pantă care coboară agale către un lac unde-și au casa zeci de păsări.

Acolo, mă așez pe iarba de un verde aprins și mă teleportez în copilărie. Trec încetișor prin curtea bunicilor, mă strecor peste gard și o zbughesc la joacă. Sunt din nou un copil fără griji.

Căsuța Reginei Charlotte
Căsuța Reginei Charlotte

Dar când poienița asta e plină, îmi place să merg într-o alta aflată lângă Căsuța Reginei Charlotte. Fiind departe de intrările în Grădină, puțini se încumetă să facă acest drum. Iar sentimentul de siguranță pe care mi-l oferă copacii înalți din împrejurimi arareori îl am în altă parte. E acel sentiment de bine pe care cu toții îl avem în anumite momente, dar e greu de descris în cuvinte.

Când a plouat și nu pot să mă așez pe iarbă, stau pe băncuțele cenușii de lemn. Așa am ajuns să cunosc o mulțime de oameni care iubesc aceste grădini. L-am cunoscut pe George care a lucrat aici timp de peste 30 de ani, pe Ernest, un pionier în ale computerelor și pe Lionel, un compozitor a cărui muză probabil sălășuia printre frunzele copacilor.

Am folosit timpul trecut pentru că acești oameni nu mai există. Doar numele lor mai dăinuie pe aceste bănci, ca o dovadă că dragostea lor pentru natură a rezistat trecerii în neființă.

Când am chef de aventură, mă sui în cărarea dintre copaci. Nu, nu am greșit, chiar există o cărare printre copaci, la zeci de metri înălțime. Un fel de experiență a la Jules Verne. Când ești acolo, aproape de vârfuri, podul uriaș de metal se clatină ușor, dându-ți senzația că ești și tu doar un copac care foșnește în bătaia vântului.

De la înălțime se văd serele care adăpostesc plante sosite de la tropice sau din alte zone unde clima este mai caldă. Nu am ajuns încă în pădurea amazoniană, dar am ”gustat” o mostră. Când intri în sera palmierilor simți cum cineva îți înfige brusc o mână în gât. E umiditatea ridicată fără de care vegetația luxuriantă nu ar supraviețui.

În fața serei, e un alt lac care are câte un rând de trepte pe trei dintre laturile sale, ce coboară până aproape de nivelul apei. Acolo se strâng păsările și își bagă capul printre barele de metal pentru a fi sigure că primesc o bucățică de pâine sau câteva semințe.

Din când în când din adâncuri se cască o gură mare, care înșfacă bucățile de pâine ce plutesc pe apă și se retrage imediat pentru a se pune la adăpostul întunericului. Sunt pești care i-ar face să crape de necaz și pe cei mai mincinoși pescari.

Ceva mai departe, în Sera Prințesei de Wales, poți spune că ești pe teren minat. O multitudine de cactuși te întâmpină cu țepii pregătiți, în timp ce florile carnivore își întind capcanele în speranța că vreo insectă rătăcită le va cădea în plasă.

Acestea sunt provocările aflate la vedere, pentru că de undeva, pitite printre plantele din heleșteu, pândesc câteva broscuțe colorate, care măsoară cam cât o jumătate de deget, dar care și-au căpătat o reputație nu tocmai populară din cauza toxinelor pe care le au la purtător.

Din fericire, nu m-am întâlnit direct cu ele, ci am aflat din întâmplare că sunt acolo dintr-un documentar fabulos al lui David Attenborough.

Dacă scapi, când ai ieșit ești deja la munte. Terase multi-etajate îți dezvăluie plante la care doar alpiniștii au acces, iar dacă mai faci câțiva pași ai ajuns deja la căsuța bonsailor, spre care, atunci când e sezon, te ghidează boltele de trandafiri.

La heleșteul nuferilor poți avea parte de unul dintre cele mai frumoase spectacole oferite de natură, iar ceva mai departe, grădinile japoneze te îmbie cu arome orientale. Știi că te afli pe drumul cel bun dacă ai zărit pagoda chinezească veche de 250 de ani care de la cei 50 de metri ai săi scrutează cu atenție grădinile.

Ar mai fi atât de multe de spus despre Kew Gardens. Despre păuni, fazani și veverițe, despre peștii tropicali și despre zona de observație a vieții sălbatice. Sau despre Palatul Kew și despre banca de semințe care are rolul unui ”spital” pentru plantele aflate pe cale de dispariție.

Mă tem, însă, că m-am lăsat purtat de val și nu vreau să vă stric plăcerea de a explora singuri această bucățică de Rai. Pentru că indiferent de cât de clișeistic sună exprimarea, Grădina Botanică asta este – un paradis al plantelor.

Detalii interesante despre Kew Gardens puteți afla și din reportajul audio de mai sus. Și nu uitați că puteți lăsa oricând un comentariu. Părerea voastră e importantă!

Fact Box

    • La Kew Gardens se poate ajunge cel mai ușor cu metroul. Urcați-vă în linia District (linia verde) către Richmond și coborâți chiar la stația Kew Gardens. Dacă veniți dinspre centru, cum ieșiți din stație e un pasaj subteran care vă duce de partea cealaltă a liniilor și de acolo mergeți drept înainte cam 300 de metri.
    • Un bilet de intrare costă 14,50£. Ar fi de preferat să îl cumpărați online și să îl printați, mai ales vara când se formează cozi destul de mari. Copiii sub 16 ani au acces gratuit. Dacă sunteți în Londra pentru o perioadă mai mare și plănuiți mai multe vizite la Kew, este mai convenabil să vă faceți un abonament. Costă 69£ pentru un an și vă oferă posibilitatea de a merge însoțiți de o rudă sau de un prieten care nu plătește nimic.
    • În funcție de sezon, Grădina este deschisă între 9.30am și 18.30pm
    • Dacă ați alocat doar o zi pentru Kew Gardens, o bună modalitate de a vedea cât mai mult din grădini este Kew Explorer – un tur cu titicarul care costă 2£ pentru adulți și 1£ pentru copii. Turul funcționează pe principiul hop-on/hop-off, așa că puteți să coborâți și să vă urcați la oricare dintre punctele stabilite.
    • La Kew Gardens există 2 cafenele și 2 restaurante. Orangery este cel mai mare și este situat lângă Palatul Kew. Personal, prețurile mi se par destul de mari pentru calitatea mâncării. În schimb, sunt permise picnicurile fie pe iarbă, fie pe măsuțele de lemn răspândite prin grădini.
    • Există și un loc de joacă pentru copiii cu vârste de până la 10-12 ani. Este, însă, foarte aglomerat, mai ales în timpul verii.
    • Și dacă sunteți pasionați de grădinărit, ar fi bine să aveți niște bani la voi, pentru că oferta de unelte, semințe și plante este incredibilă.

Comments

miky
Reply

merci, chiar nu stiam de gradina asta. cred ca primavara e geniala

danvasiliu
Reply

Am fost alaltăieri din nou la Kew și am văzut că au început să apară ghioceii, narcisele erau și ele foarte aproape de a înflori, deci în cel mult 2-3 săptămâni va fi o feerie acolo. Chiar merită! Mulțumesc pentru mesaj!

Părerea ta contează! Spune-mi ce crezi!