Navigate / search

Istoria înghețatei

Voi vă întrebați vreodată cine a inventat lucrurile? Și nu mă refer aici la chestiunile arhicunoscute de genul cine a inventat becul sau radioul. Mă refer la lucruri mai mărunte, cum ar fi cine a folosit prima cheie sau cine s-a gândit că am avea nevoie de scrumiere.

Ieri, am văzut pe cineva mâncând cu poftă dintr-o înghețată și m-am întrebat oare când a apărut prima înghețată din lume. M-am pus pe căutat și iată ce am găsit!

Din câte se pare nu există o persoană anume care poate fi creditată în mod oficial cu inventarea înghețatei. Originile sale ar putea fi considerate ca fiind vechi de secole, în anul 200 î.Hr, când în China se prepara un fel de orez combinat cu lapte care era păstrat la rece în zăpadă pentru a nu se strica.

Ba chiar cu mult mai devreme, se crede că regele chinez Tang of Shang (cca. 1675 – 1646 î.Hr) ar fi avut chiar o mică armată de oameni care combinau făină, camfor și lapte de bivoliță cu gheață.

Tot chinezii sunt cei care ar putea fi considerați și inventatorii primei ”mașini de gheață”, având vase pe care le umpleau cu mixturi siropoase, pe care apoi le înveleau în zăpadă amestecată cu sare.

Printre cei mai vechi de amatori de înghețată despre care s-au păstrat informații sunt Alexandru cel Mare, care adora să mănânce zăpadă peste care turna miere, în timp ce Împăratul roman Nero Claudius Caesar obișnuia să își trimită oamenii în munți ca să aducă zăpadă pe care o mânca cu fructe. Era, după cum ne putem da seama, o epocă în care ”înghețata” era un lux, pentru că nu toată lumea își permitea să își trimită servitorii în munți după zăpadă.

Dar una dintre predecesoarele înghețatei moderne, a fost o rețetă adusă din China de Marco Polo, și care era foarte asemănătoare cu șerbetul. Ea a fost preluată de Catherina de Medici care a dus-o cu ea în Franța în momentul în care s-a căsătorit cu Regele Henry al II-lea în 1533.

Iar despre Regele Chareles I al Angliei se crede că îi plăcea atât de mult ”crema înghețată” încât îi plătea mai mult pe bucătari pentru a nu dezvălui rețeta, care în viziunea lui era demnă doar de fețele regale.

Unul dintre primele locuri în care s-a servit înghețată publicului în Europa a fost Cafe Procope din Franța, care a început să o vândă spre sfârșitul secolului al XVII-lea. Înghețata era fabricată dintr-o combinație de lapte, cremă, unt și ouă. Dar, deși nu existau interdicții, ea reprezenta încă un deliciu doar pentru elite, nefiind foarte populară în rândul celorlalte clase sociale.

În America, prima mențiune legată de înghețată a apărut în 1744, când un colonist scoțian care a vizitat casa guvernatorului din Maryland, Thomas Bladen, a scris despre delicioasa înghețată cu căpșuni cu care a fost servit.

În 1777 a apărut și prima reclamă în ziare, în Gazeta de New York, în care un comerciant informa publicul că înghețata este disponibilă ”aproape în fiecare zi” la magazinul său.

Nu e clar dacă reclamele l-au convins pe președintele american George W. Washington de calitățile înghețatei, dar e cert că acesta deținea două recipiente speciale pentru înghețată, iar în vara anului 1790 a cumpărat înghețată în valoare de aproape 200$ (aproximativ 3000$ astăzi).

De asemenea, președintele Thomas Jefferson și-a creat propria rețetă de înghețată de vanilie, iar soția președintelui Madison a servit înghețată de căpșuni la banchetul care inaugura cel de-al doilea madat al soțului său.

Până prin anii 1800, înghețata era de cele mai multe ori o tratație rezervată doar pentru ocazii speciale, deoarece nu putea fi păstrată pentru multă vreme din cauză că nu existau congelatoare izolate. Oamenii obișnuiau să taie gheață din lacuri și o depozitau fie în pământ, fie în case de cărămidă izolate cu paie.

La vremea aceea, înghețata era creată folosindu-se metoda ”vasului înghețat”. Mai exact se punea creama într-un vas de gheață cu sare. În 1843, metoda a fost înlocuită cu mixerul manual patentat de Nancy Johnson, cu ajutorul căruia se obținea o cremă mult mai fină mult mai rapid.

Dar vânzarea de înghețată nu a devenit cu adevărat o afacere până în 1851, când Jacob Fussell a înființat o fabrică de înghețată în Pennsylvania. Fussell era un comerciant de lapte care cumpăra produse lactate de la fermierii din zonă și le vindea în Baltimore. Cererea neregulată îl lăsa, însă, adesea cu cantități foarte mare nevândute, pe care a decis să le transforme în înghețată.

Afacerea sa a avut un succes atât de mare, încât a decis să deschisă și mai multe fabrici și pentru că astfel costurile de producție s-au redus semnificativ, înghețata a avut un preț din ce în ce mai accesibil tuturor păturilor sociale.

Situația s-a îmbunătățit și mai mult în anii 1870, când germanul Carl von Linde a inventat congelarea industrială. Acest lucru, alături de alte descoperiri tehnologice, cum ar fi motoarele cu aburi, vehiculele motorizate sau curentul electric, au făcut ca înghețata să fie mult mai ușor de produs, transportat și stocat.

Datorită acestei răspândiri, pe piață au început să apară diferite rețete de înghețată. În 1874 au apărut și dozatoarele de băuturi carbogazoase și, o dată cu ele, au apărut și primele tipuri de înghețată servite din aceste mașinării. Liderii religioși ai vremii au condamnat consumarea acestora în zilele de duminică și au stabilit reguli care interziceau servirea lor.

Se pare că astfel au luat naștere celebrele ”sundaes”, comercianții evitând noile reguli prin servirea înghețatei cu sirop și fără carbozificare, denumind aceste produse ”înghețate de duminică (Sunday)”. Potrivit dicționarului Oxford, ei au modificat mai târziu denumirea în ”sundae” pentru a evita orice asociere cu Sabat-ul.

În ceea ce privește una dintre cele mai populare forme de înghețată, cea la cornet, aceasta nu a apărut în 1904 în timpul Târgului Mondial găzduit de St. Louis, așa cum s-a crezut multă vreme, cornetele fiind menționate încă din 1888 ca o alternativă de servire a înghețatei. Ce-i drept Târgul a contribuit decisiv la popularizarea acestui tip de înghețată.

Povestea spune că în 1904, un vânzător de înghețată a rămas fără cutii de carton, așa că a pus ochii pe gofrele vecinului de stand, care nu reușea să vândă prea multe din cauza căldurii. Așa că i-a propus acestuia să ruleze gofrele în formă de cornet, iar rezultatul a fost un best-seller, după cum spun americanii.

În ceea ce privește băcăniile, înghețata a fost vândută în ele pentru prima oară în anii 1930. Al doilea război mondial a popularizat și mai mult produsul, desertul fiind considerat important pentru moralul soldaților, devenind un fel de simbol al Americii de atunci. Ba chiar, în 1943 Armata Statelor Unite era cel mai mare producător de înghețată din lume.

Astăzi, se estimează că în Statele Unite se produc anual peste 1,6 miliarde de galoane de înghețată și de produse derivate, iar americanii mănâncă în medie în fiecare an patru galoane, adică în jur de 14 litri de înghețată. Dacă punem la socoteală și hamburgerii și celelalte produse de tip fast-food, imaginea este clară!

danvasiliu

Părerea ta contează! Spune-mi ce crezi!