Navigate / search

Festivalul de teatru de la Sibiu – partea a doua

Foto: Sibfest
Foto: Sibfest

În momentul în care scriu aceste rânduri sunt deja în tren, în drum spre casă. De mult nu m-am mai simțit atât de bine într-un loc. Când am plecat de pe pietonala din centrul Sibiului, se dansa pe ritmuri caraibiene. Membrii trupei Ethnik ’97 purtau costume în culori vii, exotice, și dansau în felul acela unduitor al latino-americanilor.

 
Negresele corpolente își găseau câte un partener în publicul care asista de pe margine, îl lipeau strâns de pieptul generos, îl învârteau de câteva ori și apoi îl abandonau plecând în căutarea unei noi companii.

 

Înaintea caraibienilor, centrul Sibiului vibrase sub sunetele cimpoierilor scoțieni. Erau cam 12 bătrânei ferchezuiți care mărșăluiau printre terase, însoțiți de o singură doamnă, tot în vârstă, care bătea la tobă. Mignonă și tunsă mai scurt părea un copil de trupă care se aciuase pe lângă un batalion de soldați care mergeau la război.

 
”Cântecele astea ale lor simt că mă motivează. Îmi dau așa un fior în stomac de aș merge chiar acum la luptă” mi-a spus o cunoștință cu care stăteam la masă. Și chiar așa păreau. Cu pasul cadențat și cu medaliile înfipte în piept sau pe căciulă, scoțienii lăsau impresia unui detașament care mărșăluiește organizat către front.

 
Mult mai expansivi au fost, însă, spaniolii trupei Bricandeira. Aveau tobe multe cu care făceau larmă mare. Aveau tobe cât toate zilele și tobe mici de fanfară. Tamburine pe care le băteau cu mâinile și talăngi menite să aducă puțină variațiune în bubuitul cadențat.

 

Ca să imprime o și mai mare forță loviturilor, membrii trupei săreau prin aer ca niște baschetbaliști pregătiți pentru un slam-dunk. Nu se lăsau mai prejos nici cei care aveau prinse cu centuri în jurul mijlocului tobe uriașe, în care s-ar fi putut ascunde cu ușurință un copil.

 
Transpirația li se prelingea pe bărbie și apoi pe instrumente, de unde erau împrăștiate în toate direcțiile de puterea bețelor. Dar nimeni nu se oprea. Toboșarii mai luau o gură din berea vreunui spectator așezat la mese, se mai răcoreau stropindu-se cu apă, dar continuau să lovească tobele, de parcă viața lor ar fi depins de asta.

 
Și apoi, de nicăieri, apăreau ”Boemii”,  personaje mascate puse pe șotii. Te buzunăreau, îți căutau prin rucsac, îți schimbau farfuriile la masă și tot felul de alte năzbâtii, care te-ar fi scos din țâțâni dacă ți le-ar fi făcut chiar și un prieten.

 

 

Membru al trupei Boemii
Membru al trupei Boemii

Dar pe ei nu te puteai supăra. Știai că totul face parte dintr-un joc care se numește Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Un festival început acum 19 ani cu gândul de a le oferi sibienilor o oază de cultură și relaxare. O oază, însă, sub care mocneau planuri îndrăznețe, care au devenit certitudini.

 
Acum nu mai trebuie organizatorii să caute trupe care să vină să joace la Sibiu, ci companiile sunt cele care trimit DVD-uri și fac propuneri în speranța că vor fi acceptate în festival. Ăsta e lucru mare, cu care puțini se pot lăuda! Dar asta înseamnă să ai un primar deschis la minte și niște oameni pasionați care nu au precupețit niciun efort pentru ca Sibiul să ajungă acolo unde este acum.

 
Și festivalul de teatru e doar o mică parte din ce se întâmplă în oraș. E drept, e una foarte importantă, dar mai sunt festivaluri de jazz, fetsivalul ASTRA de film documentar, festivaluri populare și medievale, de operă, de dansuri, ca să nu mai zic că nici bine nu se vor fi sedimentat impresiile după acest fetsival de teatru, că imediat va sosi în oraș și TIFF-ul (19 – 23 iunie)

 
Mă uit acum pe geam și văd că trenul s-a oprit la gara din Ucea (oare trenurile IR ar trebui să oprească peste tot?). Până acasă mai am cam patru ore. Timp destul să vă povestesc puțin și despre voluntarii festivalului. Saomi este unul dintre ei. Am întâlnit-o la reprezentația ”Nunții” lui Cehov și o zi mai târziu la ”O poveste japoneză”, pusă în scenă la Teatrul Radu Stanca. Dar Saomi are propria poveste japoneză.

 

 

voluntarii mereu la datorie
voluntarii mereu la datorie

De loc e din Tokyo și lucrează la departamentul de bilete al unei companii de teatru. Acum trei ani, unul dintre actorii de acolo a venit la Sibiu și a înscris-o și pe ea în programul de voluntariat al festivalului. A fost acceptată, iar un an mai târziu a trecut din nou testul organizatorilor.

 
De această dată, însă, și-a plătit singură deplasarea. De ce? ”Pentru că oamenii de aici m-au primit cu brațele deschise și au fost foarte amabili cu mine. Mi-am făcut mulți prieteni și mi-am dorit să revin. Sibiul e un oraș foarte frumos despre care le vorbesc mereu colegilor mei din Japonia” mi-a spus Saomi într-un mic interviu.

 
Eu i-am spus ”thank you” pentru că și-a făcut timp și pentru mine, ea mi-a răspuns ”cu pla-cere”, înainte de a-mi ura ”vijionarea pla-cuta” la intrarea în sală. Și să nu vă mirați dacă în anii viitori veți întâlni pe străzi și în sălile de spectacol din ce în ce mai mulți tineri străini dornici să facă și ei parte din această echipă minunată a FITS. Deja de anul acesta au fost acceptați și tineri din Coreea de Sud și din Georgia, iar aplicațiile continuă să sosească.

 
Trenul a prins deja viteză. Mă uit pe geam și cât văd cu ochii totul e verde. În apropiere, în dreapta mea, sunt câteva dealuri unde nuanțele se schimbă în funcție de cum reușește soarele să păcălească perdeaua de nori care îl acoperă.

 
În stânga, în depărtare, se văd crestele ușor înzăpezite ale Carpaților, învăluite într-o ceață ce de aici pare albastră. În vagon e liniște. Se aude doar aerul condiționat care pătrunde cu furie în compartimente.

 
Lângă mine, două doamne rezolvă integrame. La geam, un domn își netezește ușor mustața cu limba, crezându-se probabil neobservat. Oricum e absorbit de telefon. Lângă el, o tânără cu părul prins în coadă citește dintr-o carte de drept civil. Probabil că urmează un examen în sesiune.
De ce vă spun toate astea? Nici eu nu știu. Sunt atât de obișnuit să gândesc în sunetele radioului, încât uneori nu sunt convins că reușesc să redau în cele mai potrivite cuvinte ceea ce-mi doresc cu adevărat să transmit. Dar cred că de această dată vreau doar să spun că mi-a plăcut la Sibiu!

Piața Mare văzută din Turnul Sfatului
Piața Mare văzută din Turnul Sfatului
trupa Brincadeira din Spania
trupa Brincadeira din Spania

reading scottish pipe band
reading scottish pipe band
Singura doamnă din trupa scoțiană
Singura doamnă din trupa scoțiană

Vedere din Turnul Sfatului
Vedere din Turnul Sfatului
Gradina Muzeului Bruckenthal
Gradina Muzeului Bruckenthal
Balaceala in Piata Mare
Balaceala in Piata Mare

danvasiliu

Părerea ta contează! Spune-mi ce crezi!