Navigate / search

De vorbă cu… Dumitru Prunariu. Despre cum se făceau poze în Cosmos!

Săptămâna trecută am avut parte de un moment frumos. Trebuia să fac un reportaj despre arta fotografică și mă gândeam ce unghi aș putea aborda pentru a prezenta ceva inedit. Și cum priveam eu cerul încercând să găsesc ceva special, mi-a venit o idee foarte bună (zic eu). Ce ar fi dacă aș vorbi despre cum se fac fotografii în spațiu? Și de aici până la a sta de vorbă cu Dumitru Prunariu, singurul român ajuns în Cosmos, de la a cărui aventură s-au împlinit luna aceasta 32 de ani, nu a mai fost decât un pas. Iar poveștile sale despre cum se fac poze în spațiu sunt extrem de interesante!

 

Cum a început această pasiune pentru fotografie?
Greu de spus. În școala generală eram bun desenator, am continuat în liceu, unde am avut numai note de 10 și la un moment dat m-am gândit să imortalizez și instantanee. Am primit în liceu un aparat de fotografiat, la una dintre zilele mele de naștere. Mi l-a dăruit tatăl meu. Era un Ceaika II care făcea pe un film normal 72 de cadre și cu el am făcut performanță pentru vremea aceea, pentru că pe lângă faptul că învățasem să-l utilizez foarte bine, făceam și niște calcule matematice asupra profunzimii de câmp, distanțele focale, toate lucrurile geometrice legate de un aparat simplu, pe care vroiam să-l folosesc la capacitatea maximă.
Cu alte cuvinte ați învățat singur, nu v-a îndrumat nimeni.
Practic, văzând că lucrurile evoluau, am căutat cărți prin librării. Am găsit mai multe volume de tehnică și artă fotografică plus o enciclopedie care mergea până la descrierea proceselor care se aplicau în acea perioadă. Le-am citit pe nerăsuflate și mi-am însușit foarte multe elemente, care mi-au folosit și mai târziu când am trecut la aparate automate, digitale.
Bănuiesc că era greu pe vremea lui Ceaușescu să faceți rost de aparate performante.
Mai toată lumea lucra cu ce se găsea pe piață, că se găsea Zenit, că se găsea Zorki sau Ceaika. Eu nu lucram ca profesionist pe vremea aceea. Eram un amator căruia îi plăcea foarte mult ceea ce făcea și căutam să scot maximum de performanță din aparatul pe care îl aveam.
Între timp ați ajuns să fiți singurul român care a mers în spațiu și care a făcut fotografii acolo. Cum a fost să faceți poze acolo?
Până să ajung în spațiul cosmic, în momentul în care am început pregătirea în Orășelul Stelar de lângă Moscova, am făcut cursuri speciale de foto și video, pentru că noi trebuia să facem fotografii de bună calitate în spațiul cosmic, iar înregistrările video trebuia să corespundă anumitor norme pentru a putea fi prezentate public. Atunci am fost dotați oficial, prin instituție, cu aparatură de cea mai bună calitate. Am avut aparate Hasselblad, Canon, și filme câte aveam nevoie. Normal că în acele condiții și cu cursurile pe care le ținea un profesionist, informațiile despre fotografie și posibilitățile mele de a mă diversifica în acest domeniu au crescut substanțial.

 

În spațiul cosmic am dorit să imortalizez cât mai mult atât din activitatea noastră interioară, cât și din imaginile exterioare ale pământului. Aveam, însă, un număr limitat de filme la dispoziție. Nu existau atunci aparate digitale. Dacă ne uităm ce fotografii performante fac acum astronauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale, ne dăm seama de diferențele majore care existau între posibilitățile de acum 32 de ani când am zburat eu în Cosmos și posibilitățile de acum.
Dacă nu mă înșel, atunci nu puteați fotografia pământul pe timp de noapte.
Este adevărat. Aveam filme cu sensibilitatea de 400 ASA și cu acelea fotografiam ce se putea. Normal că un film developat poate să reliefeze anumite aspecte ale imaginii pe care aparatele digitale le reproduc mai greu. Dar de la 400 ASA la 12.800 acum sau chiar mai mult, diferența este majoră.
Dar condițiile de acolo impuneau alte metode?
Filmele nu puteau fi păstrate o lungă perioadă lungă de timp în spațiul cosmic din cauza radiațiilor. Trebuiau fotografiate și trimise jos. Noi am folosit niște filme care erau deja de două luni la bord, care fuseseră ținute într-o mică incintă din plumb, și cu toate acestea s-au voalat. În momentul în care au fost developate jos erau transparente. Erau albe cu ușoare nuanțe de imagine pe ele.
Colegul dumneavoastră, Leonid Popov, luase cu el, fără știrea autorităților, un aparat Canon performant. Ați reușit să-l folosiți?
(râde) Bineînțeles, acela a fost aparatul pe care l-am folosit amândoi în interiorul stației orbitale. Popov știa foarte bine ce se găsește ca tehnologie sus. În același timp, și eu utilizasem pentru antrenament acea tehnologie. La bordul stației orbitale nu se foloseau aparate Canon și în afară de Hasselblad, cu care orășelul cosmonauților și probabil Agenția Spațială Rusă aveau o înțelegere specială, pentru că era cel mai performant aparat pe 6cm pelicula, se lucra cu aparate din sistemul socialist, iar cele mai bune erau Praktica. Vă dați seama că aveam aparate Praktica ce nu erau automate și aveam obiective de diferite dimensiuni focale. Aveam obiective de 24, de 50 și de 135mm.

 

Nici măcar nu aveam zoom-uri. În condițiile acelea, lucrând complet manual cu aceste aparate și cu blitz-ul, trebuia să determinăm distanța, trebuia să determinăm numărul ghid, trebuia să punem diafragma și să declanșăm. Pierdeam tot farmecul imaginii. În condițiile acestea, Popov l-a rugat pe unul dintre candidații cosmonauți francezi, care se afla deja în Orășelul Stelar, să îi cumpere din Franța un aparat automat performant. A fost vorba de un Canon automat, micuț, de buzunar, foarte performant pentru acea perioadă, cu care am făcut toate instantaneele de la bordul Stației Orbitale.
Nu a fost singurul obiect pe care l-ați luat în spațiu fără știrea autorităților. Din câte știu ați transportat și ceapă în spațiu pentru Vladimir Kovalionok. El avea acolo o mică grădină spațială. Pe aceasta ați reușit să o imortalizați?
(râde din nou) Noi am făcut destule fotografii în interior, dar nu toate au ajuns la noi, pentru că în momentul în care ajungeam jos pe Pământ, trebuia să predăm tot materialul foto. Este adevărat că Popov a reușit să păstreze câteva filme de interior, dar marea majoritate au fost predate autorităților. Acestea le-au developat și au scos pe piață doar fotografiile considerate reprezentative și oportune. Sunt fotografii din spațiul cosmic, pe care eu le-am făcut și pe care nu le-am văzut niciodată.
Și nici nu mai știți unde se află acum?
Probabil, printr-o arhivă pe undeva în Moscova, dar mi-e greu să spun unde. Gândiți-vă că de 32 de ani toată arhiva Orășelului Stelar a fost predată undeva la arhivele statului. Ni s-a spus ulterior că dacă merg și identific ceva fotografii, costă mult să mi se reproducă orice cadru, ceva la nivelul de o sută de dolari cadrul. În orice caz, n-am ajuns să mă interesez. Mai rog colegi ruși să găsească imagini cu noi din Cosmos, pentru că unele dintre ele au fost distribuite ulterior între ei. Normal că fiecare avea relații, inclusiv la autoritățile care țineau atât de strict filmele, și pe ici pe colo, pe dedesubt, s-au mai strecurat câteva fotografii în privat.
Acum lucrați digital. Ce vă place cel mai mult să pozați?
Pozez în primul rând natură și oameni. Îmi place să prind gesturi, expresii ale oamenilor, să-i prind în diferite ipostaze de lucru sau de distracție, dacă se poate. De asemenea, călătorind mult cu activitățile spațiale în care sunt implicat duc întotdeauna cu mine Canon-ul 7D pe care îl am și fac fotografii ale naturii.
Cred că aveți peste 70 de mii de fotografii în arhivă…
Cam așa, ați ghicit!
Pe când o expoziție Dumitru Prunariu?
Nu știu. Mă incită mulți, prieteni, colegi. Am mai fost în excursii cu diferite grupuri de prieteni și colegi și toți s-au bazat pe mine pentru a face fotografii, pe care le-au apreciat ulterior, dar nu am apucat să mă gândesc serios la o expoziție. Probabil că nici nu am primit o propunere serioasă de la cineva care să fie profesionist și care să poată organiza așa ceva.

 

În încheiere, nu uitați să schimbați frecvența pe Radio România Cultural și să ascultați în fiecare zi de luni până vineri, matinalul ”Espresso de dimineață!”

danvasiliu

Comments

Lucian Hirsu
Reply

Felicitari pentru interviu! MI se pare foarte inedita relatarea despre experienta fotografica in spatiu.

Părerea ta contează! Spune-mi ce crezi!