Navigate / search

De ce mi-a fost rușine #priNeamt!?

Era noapte afară. În mașina pusă la dispoziție de Autoboca eram 6. Stăteam în semiîntuneric și ascultam muzică în surdină. De cunoscut, nu ne cunoșteam cu toții. Cu unii era prima oară când mă întâlneam și, cum se întâmplă de multe ori când faci cunoștință pe fugă, uiți numele și apoi te chinui să ți le aduci aminte ca să nu te faci de rușine.

Aveam în față un drum cam de 5-6 ore și intenționam să ajungem #priNeamt. Piatra Neamț. Acolo era punctul de întâlnire pentru cea mai mare gașcă de bloggeri și fotografi care s-a întâlnit vreodată în România pentru a promova un județ (aș zice că a fost cea mai mare gașcă de bloggeri și din lume, dar cum nu am 3 surse mai bine să nu mă hazardez).

Ca să treacă timpul mai repede ne-am apucat să vorbim. Despre aparate foto și călătorii. Asta ne pasiona, de asta eram acolo. Vlad (Eftenie) a început să povestească cum l-au reținut vameșii în Baku, iar Victor (Arsene) ne-a informat sec că a fost în Columbia și n-a mai dezvoltat. Ne-a lăsat în suspans, deși am mai fi vrut detalii.

Un alt coleg de drum (care dorește sa rămână anonim) a început să ne povestească de aventurile din Himalaya, de anii petrecuți în Africa de Sud, de expediția în Antarctica sau de momentul în care pirații somalezi au atacat vaporul de croazieră pe care se afla.

Și apoi zice: ”Am vizitat toată lumea, am fost în Himalaya și în o grămadă de alte locuri, dar pe Ceahlăul n-am ajuns niciodată. Rușșșșine!” Pe acel ”rușine” l-a rostit cu un ”șșșșș” apăsat și ușor ghiduș, suficient cât să-mi atragă atenția și să mă pună pe gânduri. Rușine!? E oare rușinos că nu am fost niciodată pe Ceahlăul? Dar că mă îndreptam pentru prima oară către…

Piatra Neamț

La ceas de noapte, cu ochii cârpiți de oboseală nu l-am văzut prea bine și mi s-a părut ușor fantomatic. Deh, ce vreți? Vorbește bucureșteanul obișnuit să stea ore întregi în trafic și să vadă agitație la orice oră din zi și din noapte.

A doua zi, însă, pe lumină l-am descoperit așa cum era. Mic, cochet, curat, cu peisaje splendide care se lăsau surpinse de la înălțimea platoului Cozla, pe care ajungeai după o scurtă plimbare cu telegondolele inugurate în 2008.

Telegondola din Piatra Neamt – Foto: Alin Popescu
Telegondola din Piatra Neamt – Foto: Alin Popescu

Tot în Piatra Neamț m-am urcat în Turnul lui Ștefan și am descoperit o civilizație despre care nu știam prea multe - Cucuteni. De fapt, nu știam nici că există un muzeu Cucuteni în Piatra Neamț. Și atunci mi-a fost rușine. Mi-am dorit să văd piramidele și Valea Regilor sau să ajung la Machu Pichu ca să văd cum au trăit incașii, dar pe cucuteni nu-i cunoșteam.

Cultura Cucuteni exista cu câteva secole înainte de a apărea primele așezări umane în Egiptul antic. Diferența e că egiptenii au știut să își promoveze cultura. Noi o îngropăm în ignoranță și ca să fim siguri că nu mai respiră îi dăm și un buget zero. Atât ”au la dispoziție” arheologii care se ocupă de această civilizație (mai multe detalii pe blogul Carminei Nițescu). Acum, tuturor ar trebui să ne fie rușine. Pentru că acceptăm!

 

Statuete din Muzeul Cucuteni – Foto: Alin Popescu
Statuete din Muzeul Cucuteni – Foto: Alin Popescu

Apoi am plecat din Piatra Neamț. în jur de 15 mașini încărcate cu bloggeri. Semănam cu caravana din Turul Franței, mai puțin cicliștii. Cert era, însă, că urma o etapă de munte.

Durău – Cabana Dochia

Ultima oară când am urcat pe munte nemecanizat a fost în 1998 (să-mi fie rușine). Îmi aduc bine aminte momentul pentru că trăgeam după mine tot grupul care alesese Jepii Mici ca drum de urcare. Și nu îl trăgeam pentru că eram eu cel mai montagnard dintre montagnarzi. Nu, mă grăbeam să ajung la cabană pentru că trebuia să înceapă meciul dintre România și Croația de la Cupa Mondială din Franța. Halal!

Pe Ceahlăul a fost total diferit. Grupul a cam trebuit să mă tragă pe mine. Anii de sedentarism și de calculator și-au spus cuvântul. Dar a existat și o parte bună în treaba asta. Am mers încet și am încercat să savurez momentele. La un moment dat m-am trezit că sunt sigur în pădure și atunci am auzit ceva de care m-am cam dezobișnuit. Liniștea!

Poate că sună ușor patetic, dar să stai așezat pe pajiște, undeva pe la 1,800 de metri, să privești valea pe care ai lăsat-o în urmă și când tragi aer în piept să-ți simți plămânii că se revoltă de la atâta puritate… Priceless!

 

 

Dar nu am stat decât o zi acolo. Suficient cât să ratez vârful Toaca (vaaaai, ce rușine mi-e acum de mine). Multă lume a urcat pe cel de-al doilea vârf ca înălțime din masivul Ceahlăul, dar eu când l-am văzut atât de abrupt și de încruntat mi-am zis că apusul trebuie să fie minunat și cu vreo sută de metri mai jos. Așa că am rămas și acum îmi pare olecuță rău. Noroc cu fotografii din grup care m-au făcut să înțeleg ce-am ratat.

 

Apusul de vârful Toaca – Foto: Alin Popescu
Apusul de vârful Toaca – Foto: Alin Popescu
Același apus, altă perspectivă. Foto: Vlad Eftenie
Același apus, altă perspectivă. Foto: Vlad Eftenie

Și tot ei au suprins și răsăritul de a doua zi, când eu dormeam

Rasaritul in masivul Ceahlău. Foto: Ovidiu Slătineanu
Rasaritul in masivul Ceahlău. Foto: Ovidiu Slătineanu

Dar gata cu visarea… E timpul să ne continuăm drumul #priNeamt, pe la …

Mânăstiri și case memoriale

De așa ceva nu duce lipsă Neamțul. Că doar pe acolo a copilărit Nică a lui Ștefan a Petrei. Și tot pe acolo mergea la pescuit și vânătoare Mihail Sadoveanu. În casa în care a locuit acesta din urmă am poposit și noi, toți 60. Ne-am ospătat cu plăcinte bune, cu sirop de brad sau cu vin alb scos din cramă de părintele care se ocupă de această casă.

De fapt, e puțin spus casă. E un conac cu 9 camere, care adăpostește, zice-se, 1823 de obiecte care i-au aparținut lui Sadoveanu. Precizie nemțească! Printre ele și un pian îmbătrânit la care au cântat printre alții George Enescu, Dinu Lipatti sau Maria Tănase.

Dar dacă pe vremuri muzica răsuna din interior, acum e o liniște teribilă. O liniște care mi s-a părut că nu a fost zdruncinată nici de 60 de bloggeri la un loc. O liniște pe care, curios, nu am regăsit-o la Mânăstirea Neamț. Cu farmacie, librărie, magazin de suveniruri și spații de cazare, mânăstirea pare că a luat bine calea capitalismului. Acolo amalgamul de turiști, de familii în căutare de minuni și bătrâne îmbrobodite care vin să se roage pentru o viață mai bună dă impresia unei forfote continue. Dar asta e bine pentru turism, nu-i așa? Păcat că nu se impozitează! Dar cine vrea să ajungă în Rai nu trebuie să deranjeze paradisul… fiscal!

Iertată să-mi fie paranteza. Trecând, însă, peste ea, mergeți să vizitați Mânăstirea Neamț, măcar pentru istoria ei, pentru fresce și, de ce nu, pentru poveștile din osuar, unde craniile foștilor monahi sunt expuse la vedere. Creepy!

Ghici, ghici, ghici, ce-avem noi aici. Foto – Alin Popescu
Ghici, ghici, ghici, ce-avem noi aici. Foto – Alin Popescu

Și dacă se întâmplă să ajungeți prin Neamț, văr rog eu să nu uitați să îi faceți o vizită și lui moș Vasile Găman. E un om bun ca pâinea caldă, care se bucură de oaspeți ca un copil mic. Și are la povești cât să vă țină ocupați o lună întreagă. Mai ales dacă și scoate de prin beci o sticluță cu vin alb-tulburel, care să dezlege limbile mai bine.

Și nu degeaba vă trimit la moș Vasile, pentru că el și-a deschis muzeu în căsuța lui bătrânească din satul Lunca și e meșter mare într-ale lemnului, pe care îl sculptează sub formă de floare, de pasăre, chip de om sau alte minunății.

Mos Vasile Gaman. Foto – Alin Popescu
Mos Vasile Gaman. Foto – Alin Popescu

Și dacă treceți pe la moș Vasile, ar fi păcat să nu faceți un scurt ocol și pe la Parcul Natural Vânători Neamț. Nu de alta, dar s-ar putea să-i prindeți pe zimbri chiar la masă. Și când mai ai ocazia asta?

Acolo în parc e un centru de observare cu punți înalte, de unde pot fi văzute aceste animale care umpleau odinioară pădurile. Acum mai sunt doar 17 în libertate, 17 în semilibertate și 7 în captivitate. Pe aceștia din urmă îi vezi sigur dacă mergi la Grădina zoologică din apropiere. Iar dacă mergeți și cu copiii, se poate întâmpla să nimeriți la un atelier de creativitate care să vă facă să mai zăboviți oleacă.

Și iată-ne ajunși la final, când ar trebui să știu răspunsul la întrebarea care m-a măcinat atât: ar trebui să îmi fie rușine că nu am fost până acum prin Neamț?

Un răspuns sincer ar fi că DA, cu mențiunea că nu se referă strict la Neamț, ci la întreaga țară. Adică, până să visez la expediții pe Nil și aventuri prin Pampas, poate ar fi mai bine ca din când în când să mai dau o tură și prin propria ogradă. Nu de alta, dar sunt atât de multe locuri și povești care așteaptă să fie descoperite.

Așa că puneți mâna și bateți România la pas. Și începeți #priNeamt. Iar dacă spusele mele nu v-au convins, mai stați două minute să vă uitați la clipul de mai sus realizat de Dragoș Asaftei (dacă nu ați făcut-o deja). Și o să vă dați seama că ce-am spus e adevărat – #priNeamt e MI-NU-NAT!!!

P.S. Înainte să dați click pe x-ul din tab, luați de notați două locuri numai bune de popas.

Hotelul Bistrița din Durău e sinonim cu confortul. Am stat într-un apartament căruia nu i-am găsit reproș. Mare, spațios, cu paturi  pufoase de te făceau să ratezi întâlnirea de dimineață cu bloggerii. Personalul atent și prietenos și mâncarea bună. Și cine a mai citit blogul ăsta știe că eu nu fac recomandări cu una, cu două.

Iar dacă ajungeți și pe la Târgu Neamț, nu ezitați să treceți pragul pensiunii Aristocratis. Nu știu cum e cazarea, dar dacă e măcar pe jumătate de bună cât a fost mâncarea, atunci e de stat. Și aici mi-a plăcut personalul prietenos și spațiul mare din curtea din spate, unde nea Oache îi trage niște proțapuri de le merge buhul.

Iar la final, mulțumirile merg către Alex Filip și Toma Nicolau. Pentru că m-au invitat, pentru că au organizat perfect și au fost gazde ideale, pentru că #priNeamt!

5-11 septembrie 2014. Tot ce-a fost de văzut #priNeamt ediția a III-a a celui mai important eveniment dedicat promovării în mediul online a unui județ din România. Află mai multe detalii pe http://goo.gl/Lw8mzy Organizator: Eventur Bucharest. Powered by Petrom Romania. Parteneri principali: Autoritatea Națională pentru TurismConsiliul Județean NeamțPrimăria Piatra NeamțHotel Bistrița din DurăuBlue Air și Autoboca Rent-a-car.

 

danvasiliu

Comments

Feriado Pessoal
Reply

Hey, is ok if I use your 4k Time Lapse on men blog post about the Mountains?
Please please, please, pretty please?
:D
I’ll make sure to give you credits and everything!

Dany Colares

danvasiliu
Reply

Hi Dany! Sure you can! But you have to give credit to Dragos Asaftei. He is the one who made it and I’m sure he we’ll be glad to let you share that timelapse :)

Părerea ta contează! Spune-mi ce crezi!