Navigate / search

Cum să îți promovezi cel mai bine țara? #PriNeamt

Dacă am ieși acum în stradă și l-am întreba pe primul trecător ce știe el despre cum se promovează turismul din România, sunt șanse mari să ajungem la o discuție despre frunză. Acea faimoasă frunză care a fost sau nu plagiată și care a devenit, vrem-nu-vrem, imaginea cu care este asociat turismul românesc.

În ultimii 20 de ani s-au plătit peste 11 milioane de euro pentru cinci campanii de promovare, care ne-au mutat în Grădina Carpaților și ne-au făcut să fim mereu surprinzători, eterni și fascinanți.

Alte cinci milioane de euro urmau să fie alocate unei alte campanii care urma să promoveze România ”pe taxiuri în Marea Britanie, stații de metrou, panouri publicitare pe autostrăzi din Europa” etc.

Eu unul i-aș întreba pe cei care gândesc astfel de campanii de câte ori și-au ales ei destinația de vacanță influențați fiind de un afiș de pe o autostradă sau chiar de un clip publicitar de pe CNN. Probabil că niciodată.

Iar statisticile tind să îmi dea dreptate. Din 2010 încoace numărul de turiști străini se menține în marja de 1,5 – 1,7 milioane pe an, indiferent de câte campanii de acest gen se fac și de banii investiți în ele.

Cel mult, în urma unei astfel de campanii s-ar putea ca unii să afle că undeva în lume există o țară pe nume România. Și dacă, într-adevăr, imaginile le-au rămas în minte, atunci s-ar putea să intre pe internet ca să afle mai multe, pentru că în ziua de azi aproape nimeni nu mai pleacă în vacanță fără să se documenteze pe internet.

Ce vor afla acolo depinde probabil de cuvintele cheie pe care le folosesc. S-ar putea să dea peste Viscriul Prințului Charles și să se gândească deja la biletele de avion sau ar putea afla că în România serviciile turistice lasă de dorit, infrastructura e la pământ și chiar dacă berea e ieftină, un sejur la Mamaia s-ar putea să-l coste mai mult ca unul în Maldive.

Cu alte cuvinte, sunt șanse mari ca decizia de a veni sau nu în România să o ia în funcție de informațiile pe care le găsesc online și de părerile celor care au fost aici mai înainte.

Și astfel am ajuns în punctul pe care vroiam să-l ating în acest articol: #priNeamt.

#PriNeamt este o campanie lansată de o echipă de tineri din Piatra Neamț care vor să promoveze locurile în care s-au născut. Coordonatorii Alex Filip și Toma Nicolau de la agenția Eventur (despre care găsiți mai multe detalii aici) au plecat de la conceptul Prin orașul meu, unul în care s-a încurajat ideea de a fi turist în propriul oraș, și l-au extins la nivel de județ.

În 2012 au fost 25 de participanți care timp de două zile au văzut unele dintre cele mai frumoase locuri din România.

În 2013, numărul bloggerilor din țară și din Rep. Moldova a fost de peste 40.

S-a scris pe bloguri, s-a vorbit în presă, Facebook-ul a duduit de fotografii, iar like-urile au curs gârlă (mai multe cifre găsiți aici).

În total, peste 3,7 milioane de oameni au aflat într-un fel sau altul despre locurile de vizitat din județul Neamț. 3,7 milioane!!! Nu am cifrele de audiență ale campaniilor care au costat milioane, dar cred că ar trebui să se gândească și la această metodă de promovare, care cu costuri limitate a ajuns la o audiență de aproape 4 milioane de oameni.

Iar povestea continuă și anul acesta cu #priNeamt, ediția a III-a. De această dată, vor fi prezenți peste 60 de bloggeri din România, Republica Moldova și Marea Britanie (printre ei și Christine Gilbert, care anul trecut a fost desemnată de National Geographic ”Traveler of the year”), care în șase zile vor străbate cam 450 de kilometri.

O a șaptea zi (care de fapt e prima din program) e dedicată unei conferințe dedicate marketingului online în turism. Pentru ca și alții să afle (sau să conștientizeze, că de aflat or fi aflat deja) că lucrurile importante se petrec online și dacă nu ai pagină de internet și conturi de social media, atunci afacerea ta din turism e handicapată din start.

Locurile la conferință sunt gratuite, doritorii putandu-se inscrie aici, cu mențiunea că locurile sunt limitate.

Așadar, fii cu ochii pe noi din 5 septembrie și folosește-te de hashtag-ul #priNeamt pe Facebook, Google+, Twitter sau Instagram pentru a nu pierde nimic din ce se întâmplă în timpul celui mai mare eveniment de promovare a unui județ din România. Iată mai jos câteva imagini din edițiile trecute, ca să îți deschidă cheful de plimbare.

P.S. – Va fi și un weekend (5-7 septembrie) cu multe filme la Piatra Neamț, pentru că #priNeamt are loc și cea de-a 7-a ediție a Festivalului Filmul de Piatra. Pe ei îi găsiți la un alt hashtag: #filmuldepiatra.

Tot ce-i de vazut #priNeamt (editia a III-a).

Organizator: Eventur Bucharest. Powered by: Petrom Romania.

Linkuri utile

 

 

 

danvasiliu

Părerea ta contează! Spune-mi ce crezi!