Navigate / search

Ce înseamnă să fii explorator? De vorbă cu Paul Rose – vicepreședintele Societății Regale de Geografie

Foto: www.paulrose.org
Foto: www.paulrose.org

La 61 de ani, Paul Rose are energia unui adolescent care nu poate sta o clipă locului. Povestește mult și își însoțește istorisirile cu gesturi largi, parcă pentru a le da o și mai mare amploare. Și e mereu pe drumuri.

Când l-am abordat pentru un interviu, a acceptat imediat, dar cu o condiție, să fie scurt pentru că are un avion de prins către Elveția.

Fiind la început de drum în ale poveștilor de călătorie, am dorit să aflu de la el cum a început această aventură a vieții sale.

”Când aveam 19 ani am realizat că îmi place să scriu despre călătorii. Am descoperit această bucurie când aveam 14 ani. Eram groaznic la școală, îi uram pe profesori și nu eram în stare să învăț nimic, dar când am făcut prima mea excursie, in munții Bracon Beacons, de la granița dintre Anglia și Țara Galilor, am descoperit că mă descurc cu hărțile, pot naviga pe râuri și pot să mă cațăr. Atunci am știut care este locul meu în viață.”

Și pentru cineva certat cu școala s-a descurcat destul de bine. La început a fost ucenic la uzina Ford, apoi a asamblat jucării la fabrica din Lesney. Acum realizează documentare pentru BBC, și este vicepreședinte al Societății Regale de Geografie.

A călătorit pe toate continentele și a povestit despre viața în adâncuri, despre aventurile sale pe ghețarii polilor sau despre frumusețile Africii. Călătoriile sale sunt atât de pline de neprevăzut încât companiile de asigurări refuză să încheie vreo poliță cu el.

”Pentru mine, recompensele constau în toate locurile minunate în care am ocazia să merg. Pot să cunosc mai bine oamenii și culturile lor fără să cheltui neapărat sume foarte mari de bani. Eu nu prea am bani, așa că de multe ori călătoresc și nu cheltui de la mine din buzunar, ceea ce e grozav.”

”În plus, faptul că trebuie să scriu, mă obligă să mă concentrez și să învăț din experiențele pe care le am. Am devenit un călător mult mai informat datorită disciplinei pe care o impune scrisul.”

Iar publicul apreciază munca sa. La ultima conferință ținută la Londra, s-a format o coadă uriașă de oameni care nu vroiau decât să-i strângă mâna și să-l felicite pentru munca sa. Și Paul știe că fără public nu ar avea succesul de care se bucură acum. Așa că stă de vorbă cu toți, le spune povești și le dă sfaturi, până când administratorii sălilor îl dau afară pentru că trebuie să închidă.

Orice medalie își are, însă, și reversul. ”Partea proastă e că nu mă pot opri din lucru și nu mai pot face diferența dintre o vacanță și muncă.” spune Paul. ”Nici nu mai știu cărui loc pot să îi spun acasă”.

Iar când ai familie, această situație se poate răsfrînge asupra celor din jurul tău. Soția lui, Sheila, a murit în 1999, dar ”îi era greu să se obișnuiască cu absențele mele îndelungate. Pasiunea pentru călătorii e o sabie cu două tăișuri, și nu durează mult, chiar și după cea mai nereușită experiență de pe planetă, până când începi să te gândești că ai vrea să pleci iarăși”.

Iar banii? 40,000£ pe an. Uneori, când treaba merge bine, poate ajunge înspre 75,000£. ”Banii nu contează atât de mult. Nu trebuie să te preocupe dacă vrei să urmezi calea asta.”

Dar cum să te descurci într-o lume care deja geme de jurnaliști, bloggeri și alți călători care vor să-și împărtășească experiențele? Ei bine, ”scrieți cât mai mult. Scrieți întruna! Nu vă demoralizați dacă nimeni nu vrea să vă publice articolele. Nu lăsați acest lucru să vă oprească! Publicați pe blog, postați pe Facebook, folosiți Twitter-ul și formați-vă acea disciplină a scrisului de care e nevoie.”

Bine, bine, dar chiar dacă scriu întruna, cum să fac să atrag atenția? Ce m-ar putea diferenția de restul celor fac același lucru?

”A scrie bine despre călătorii e ceva dincolo de publicitatea pentru compania care ți-a plătit costurile. Un articol bun reflectă experiențele personale. Nu trebuie să ne temem să avem opinii, dar în același timp trebuie să fim siguri că ceea ce spunem este adevărat.”

”Dar mult mai important, articolul trebuie să aibă o anumită scânteie, o anumită energie capabilă să îl implice pe cititor.”

”Dacă te apuci și îmi torni o listă lungă de date istorice, nu vreau să te citesc. Astfel de articole sunt groaznice. Nu scrieți așa!”

Comments

Iulian Sîrbu
Reply

Ai avut o şansă extraordinară să vorbeşti cu acest om! Ştiu că britanicii sunt pe locul 1 în lume în ceea ce priveşte numarul de exploratori şi numărul de expediţii, sper să mai citesc astfel de interviuri pe blogul tău!

danvasiliu
Reply

Într-adevăr, Iulian, a fost o șansă grozavă, pentru că oameni ca Paul Rose nu stau foarte mult într-un loc și atunci sunt greu de prins. Mi-a părut rău că nu a avut decât 5 minute la dispoziție. Aș fi vrut să-l întreb mai multe. Dar sper să am ocazia să mă mai întâlnesc cu astfel de oameni minunați și cu poveștile lor zburătoare :) Și sper să am ocazia să te invit pe blog să citești și alte interviuri similare. Mulțumesc și pentru feed-back. E foarte important!

Părerea ta contează! Spune-mi ce crezi!