Navigate / search

Primul meu workshop de fotografie dedicat bloggerilor de travel

Vă anunțam zilele trecute că am reușit să-l aduc pe cele 7 continente și pe bunul meu prieten, George Călin, fotograf profesionist, cu multe colaborări în presa din țară, dar și din străinătate. Precizam, însă, că din cauza programului lui încărcat e posibil să nu aibă atât de mult timp pe cât mi-aș dori eu. Și atunci am continuat să mă gândesc la soluții de a umple acest gol pe partea fotografică. M-am gândit la cursuri de fotografie și chiar la un master în domeniu. Nici prin cap nu mi-a trecut, însă, că aș putea lua parte la un workshop de fotografie pentru bloggeri. Citește mai departe

Comorile Chinei la București

Imaginați-vă că sunteți pe un câmp și săpați un puț și că deodată pământul vă fuge de sub picioare și cădeți în mijlocul unei armate subterane. Cam așa au pățit câțiva fermieri chinezi acum mai bine de 30 de ani lângă orașul Xi’an. Ce-i drept ei au dat nas în nas cu doar câțiva dintre soldații de teracotă ai împăratului Shi Huang Di. Restul până la 8.000 au fost descoperiți în urma săpăturilor ulterioare.

Patru dintre ei, împreună cu un cal și cu alte aproape o sută de exponate, au plecat în expediție cu misiunea clară de a cuceri Bucureștiul. Mai întâi au trebuit să își stabilească un cartier general, unul cu temperatură potrivită și ferit de ochii intrușilor. Vestea proastă a fost că Muzeul de Istorie nu avea așa ceva. Vestea bună e că între timp s-a construit un depozit special, la cererea părții chineze. Citește mai departe

La muzeul CFR

Muzeul CFR e mic. Are doar trei camere. E un detaliu care i-ar putea face pe mulți să renunțe, mai ales că nu se poate spune că muzeul strălucește la capitolul exponate. La intrare poate fi văzut biroul la care a lucrat Anghel Saligny. E elegant și de la depărtare pare bine întreținut, dar e așezat pe un covor atât de tocit de vreme încât modelele de pe el pot fi doar intuite în anumite locuri. Citește mai departe

Trenul regal în vizită la București

Gara de Nord. Peronul 14. Se pregătește tăierea unei panglici tricolore. Habar nu am de ce. Poate pentru că e pentru prima oară cînd trenul regal e deschis publicului sau poate doar din obișnuință. Cert e că atunci când lamele foarfecii se ating începe tăvălăgul. La ușa primului vagon e buluc. Cameramanii televiziunilor vor să fie siguri că vor prinde cel mai bun loc de filmare din tren, iar oficialitățile vor să se asigure că vor fi în acel loc atunci când cameramanii vor da drumul la camere. Privită din afară, aglomerația de pe holuri seamănă cu cea dintr-un personal de navetiști. Citește mai departe